„E încă mama ta.” DA. Și eu sunt fiica mâinii care trebuia să mă țină și m-a sfâșiat. Am auzit-o până la sațietate, până la greață. Acel cor al societății, al „binelui”, al „decenței”: „E mama ta. Trebuie să o respecți. Să o ierți. Să o iubești.” Ancora de siguranță transformată în „viol original” Mâna