În povestea noastră, Marea Preoteasă a fost confruntată cu o alegere imposibilă. Loialitatea față de Marele Preot și față de o tradiție care, până atunci, a servit bine, a făcut-o să accepte excluderea. A fost martoră la o potențială profanare, dar a ales să se supună, trădând, într-un fel, propria intuiție și rolul sacru al liniei preoteselor.
Apoi, a fost nevoită să-și îndemne Preotesele să plece, o decizie care a generat o „greață” în cercul de femei și, în final, fragmentarea lor – fugind în direcții diferite, incapabile să-și țină spațiul împreună. Marea Preoteasă a rămas singură să susțină acea prăpastie.
Tăcerea în fața autorității și sacrificiul solidarității
Cât de des, în relațiile dintre femei, suntem martore la nedreptăți (față de noi înșine sau față de altele) și alegem să tăcem sau să ne conformăm unei autorități externe? Cât de des loialitatea față de „sistem” (sau față de o figură de autoritate) ne face să sacrificăm solidaritatea feminină, să nu ne putem uita una la alta atunci când adevărul este dureros?
Fuga de durere și abandonul reciproc
Cât de des, în fața unei nedreptăți, ne prăbușim și fugim în direcții separate, incapabile să ne susținem reciproc, așa cum au făcut Preotesele, lăsând pe una dintre noi (sau pe noi înșine) să susțină singură imensitatea durerii? Această fragmentare a energiei feminine – competiția, judecata tăcută, lipsa de susținere, teama de a ne alia autentic – este un ecou puternic al acelor momente.
Vindecarea rănii dintre femei: Dincolo de rivalitate
Vindecarea relațiilor feminin-feminin începe cu recunoașterea acestor momente de tăcere, de abandon reciproc, de invidie sau de judecată. Înțelegerea faptului că aceste mecanisme sunt adesea strategii de supraviețuire într-un sistem care ne-a învățat să ne vedem ca rivale este esențială.
Solidaritatea autentică, încrederea profundă și capacitatea de a „ține” spațiul împreună, chiar și în fața incertitudinii și a durerii, sunt balsamul pentru această rană străveche. Putem alege să nu mai fugim, ci să rămânem prezente una pentru cealaltă.
Dr. Loredana Mosteanu


