Există o presiune socială imensă, mai ales în cercurile de dezvoltare personală, să găsim „sensul” în suferință. Să spunem „Mulțumesc traumelor mele că m-au făcut cine sunt”.
Ca specialist și ca supraviețuitor, refuz acest discurs.
Cine sunt eu: În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, nu datorită lor
Refuz să ofer agresorilor (sau destinului) credit pentru cine am devenit. Am devenit cine sunt ÎN CIUDA a ceea ce mi s-a întâmplat, nu DATORITĂ lor.
Arhitectul propriei reconstrucții
Puterea mea este creația mea. Eu m-am reconstruit din moloz, cărămidă cu cărămidă. Trauma a fost doar demolarea; arhitectura îmi aparține.
Dreptul la furie și mândria supraviețuirii
Nu datorez recunoștință pentru lecții pe care nu ar fi trebuit să fiu forțată să le învăț la vârste fragede sau la orice vârstă. Am dreptul să fie mândră de supraviețuirea mea și, simultan, să fiu furioasă că a fost necesară.
Ambele adevăruri pot coexista.
Dr. Loredana Mosteanu
