Am vorbit despre ochii care văd și Sufletul care înghite tăcerea. Acum, vreau să punem lupa pe acea crevasă. Acea prăpastie adâncă care se deschide între cel care abuzează și cel care este abuzat, dar și între cel care vede abuzul și alege să nu intervină. Am simțit pe pielea mea ce înseamnă să fii […]
Crevasa dintre Martor și Abuzator: Cine cară povara adevărului? Citeste mai mult »
Psihologie
„Familia e sfântă.” Un mit socio-cultural care te condamnă la o loialitate toxică. Costul invizibil al tăcerii. Am vorbit despre lupta din interior. Acum, să ne uităm la tirania din exterior. La corul social, la judecata colectivă, la acel „e încă mama/tatăl tău!” care e aruncat ca o piatră, ca o anatemă, de fiecare dată
Din Perspectiva Sociologică – Tirania Sacralității Familiale Citeste mai mult »
Psihologie, Relații de Familie„Eroul meu interior” – O poveste psihedelică despre cum îți devorezi propriul Suflet pentru a salva imaginea Părinților. Am vorbit despre acel „e încă mama ta” sau „e încă tatăl tău” care răsună din exterior. Dar șoapta cea mai toxică nu vine de-acolo. Vine din interior. Din vocea aia mică, dar tiranică, care-ți spune: „Nu
„E încă tatăl tău.” DA. Și eu sunt fiica lui care a supraviețuit cu firimiturile pe care el le-a împachetat drept iubire. Am înghițit această pilulă amară, mestecată și refulată de generații. „E tatăl tău. Chiar dacă… Chiar dacă nu a fost acolo. Chiar dacă a ales să fie absent. Chiar dacă violența lui a
NU. Vindecarea nu începe cu iertarea impusă de societate. Nu începe cu a numi iubire ceea ce a fost teroare. Începe cu recunoașterea brutală a adevărului. Cu onorarea copilului din tine care a supraviețuit. Cu acceptarea furiei sacre pentru ce ți-a fost luat. Datoria față de propriul Suflet: Dincolo de tăcere Nu ești dator/ datoare
De ce vindecarea nu începe cu iertarea impusă Citeste mai mult »
Dezvoltare personală, Psihologie
Există frici. Și apoi există ACEA frică. Nu teama abstractă, cea pe care o diseci cu logică impecabilă în cabinet, așezând-o frumos în scheme cognitive. Nu teama de a nu atinge un deadline, de a nu fi „destul” pentru un partener, de a eșua public. Vorbesc despre frica viscerală. Acea frică primordială care te lovește
Gustul de sânge și rugină – Frica Viscerală: O confesiune de pe Manaslu Citeste mai mult »
Dezvoltare personală, Psihologie
Există o presiune socială imensă, mai ales în cercurile de dezvoltare personală, să găsim „sensul” în suferință. Să spunem „Mulțumesc traumelor mele că m-au făcut cine sunt”. Ca specialist și ca supraviețuitor, refuz acest discurs. Cine sunt eu: În ciuda a ceea ce s-a întâmplat, nu datorită lor Refuz să ofer agresorilor (sau destinului) credit
Refuz să mulțumesc traumei: Puterea mea este creația mea, nu a suferinței Citeste mai mult »
Dezvoltare personală, Psihologie
Există un moment de disonanță cognitivă profundă când cineva mă privește cu admirație și spune: „Doamne, mi-aș dori să fiu la fel de puternic/ă ca tine.” Mulți văd marmura finisată a statuii. Eu îmi amintesc loviturile de daltă. Mulți văd reziliența mea ca pe un „dar” divin sau o trăsătură de caracter înnăscută. Eu o
Te rog, nu-mi invidia puterea: Costul nevăzut al armurii de oțel Citeste mai mult »
Psihologie, Trauma si recuperare
Există o foame mută care s-a instalat în noi în ultimii ani. Nu mai e doar nevoia firească de a fi văzuți; e o nevoie convulsivă de validare externă. E acel gol imens pe care încercăm să-l umplem cu un like, cu o inimioară, cu un „share”. Și paradoxul e crud, l-am simțit pe pielea
În toată agitația lumii moderne, în goana noastră individuală după succes, după validare, ne simțim adesea fragmentați. Singuri. Deși suntem conectați digital, ceva fundamental s-a pierdut în țesătura relațiilor noastre. O singurătate de care am vorbit, o rană veche, un „viol original” al conexiunii. Dar, privind înapoi, în folclorul românesc, în înțelepciunea pământului nostru, găsim
Puterea Cercului: Lecții din Folclorul Românesc pentru Vindecarea Fragmentării Citeste mai mult »
Psihologie, Relatii