Am vorbit despre ochii care văd și Sufletul care înghite tăcerea. Acum, vreau să punem lupa pe acea crevasă. Acea prăpastie adâncă care se deschide între cel care abuzează și cel care este abuzat, dar și între cel care vede abuzul și alege să nu intervină. Am simțit pe pielea mea ce înseamnă să fii […]
Crevasa dintre Martor și Abuzator: Cine cară povara adevărului? Citeste mai mult »
PsihologieAm văzut-o. Am auzit-o. Am simțit-o de nenumărate ori în cabinet, în ecoul rănilor adânci. Acea întrebare mută, sfâșietoare, din ochii unui Suflet rănit: „De ce nu m-a salvat nimeni?” Astăzi, vreau să vorbim despre „salvatorii” noștri imaginari. Despre acei „alții” – vecini, rude, prieteni, profesori, preoți – care văd. Care știu. Care simt acea
Despre ochii care văd și Sufletul care înghite tăcerea: Anatomia complicității Citeste mai mult »
Trauma si recuperare
„Familia e sfântă.” Un mit socio-cultural care te condamnă la o loialitate toxică. Costul invizibil al tăcerii. Am vorbit despre lupta din interior. Acum, să ne uităm la tirania din exterior. La corul social, la judecata colectivă, la acel „e încă mama/tatăl tău!” care e aruncat ca o piatră, ca o anatemă, de fiecare dată
Din Perspectiva Sociologică – Tirania Sacralității Familiale Citeste mai mult »
Psihologie, Relații de Familie„Eroul meu interior” – O poveste psihedelică despre cum îți devorezi propriul Suflet pentru a salva imaginea Părinților. Am vorbit despre acel „e încă mama ta” sau „e încă tatăl tău” care răsună din exterior. Dar șoapta cea mai toxică nu vine de-acolo. Vine din interior. Din vocea aia mică, dar tiranică, care-ți spune: „Nu
„E încă mama ta.” DA. Și eu sunt fiica mâinii care trebuia să mă țină și m-a sfâșiat. Am auzit-o până la sațietate, până la greață. Acel cor al societății, al „binelui”, al „decenței”: „E mama ta. Trebuie să o respecți. Să o ierți. Să o iubești.” Ancora de siguranță transformată în „viol original” Mâna
„E încă mama ta”: Despre mâna care trebuia să mă țină și m-a sfâșiat Citeste mai mult »
Relatii, Trauma si recuperare„E încă tatăl tău.” DA. Și eu sunt fiica lui care a supraviețuit cu firimiturile pe care el le-a împachetat drept iubire. Am înghițit această pilulă amară, mestecată și refulată de generații. „E tatăl tău. Chiar dacă… Chiar dacă nu a fost acolo. Chiar dacă a ales să fie absent. Chiar dacă violența lui a
NU. Vindecarea nu începe cu iertarea impusă de societate. Nu începe cu a numi iubire ceea ce a fost teroare. Începe cu recunoașterea brutală a adevărului. Cu onorarea copilului din tine care a supraviețuit. Cu acceptarea furiei sacre pentru ce ți-a fost luat. Datoria față de propriul Suflet: Dincolo de tăcere Nu ești dator/ datoare
De ce vindecarea nu începe cu iertarea impusă Citeste mai mult »
Dezvoltare personală, Psihologie
Data viitoare când cineva îți spune: „Ești o inspirație pentru noi toți”, ai voie să nu zâmbești politicos și modest. Ai voie să spui adevărul. Ai voie să spui: „Mulțumesc. Dar să știi că aș da la schimb toată această ‘inspirație’, toate aceste medalii ale rezilienței, pentru o viață în care să fiu doar… normală.
Prețul inspirației: Ai voie să nu mai zâmbești politicos în fața durerii Citeste mai mult »
Dezvoltare personală
În cabinet, și uneori în cercurile sociale, oamenii îmi spun: „Ai o intuiție incredibilă. Vezi lucruri pe care nimeni altcineva nu le vede. Simți oamenii instantaneu.” Zâmbesc și mulțumesc frumos, dar adevărul clinic este mult mai rece. Ceea ce unii numesc „înțelepciune” sau „dar” este, de fapt, hipervigilență cronică, rafinată în artă. Supraviețuirea într-o casă
Există un moment de liniște – poate în mașină după o zi lungă, poate în cabinet, poate în toiul nopții – când realizezi un adevăr care te îngheață: războiul s-a terminat de mult, dar tu încă dormi cu bocancii în picioare si arma in mâini. Încă scanezi încăperea după ieșiri de urgență. Încă aștepți lovitura.
Când Armura devine Cușcă: Despre curajul de a depune armele după război Citeste mai mult »
Sănătate emoțională